You are currently viewing Seminar „Perspectivele Industriei Balneo in Romania”

Seminar „Perspectivele Industriei Balneo in Romania”

 Dezvoltarea industriei balneo din Romania depinde in mod esential de modul in care actorii economici dintr-o regiune reusesc sa coopereze pentru a crea si dezvolta o identitate competitiva a zonei. Aceasta este una din principalele concluzii care s-a degajat in urma evenimentului organizat de Centrul USH Pro Business impreuna cu OPTBR, in data de 17 mai 2016, in cadrul seminarului  „Perspectivele Industriei Balneo in Romania”.

Pentru aceasta ideea au pledat  interventiile facute de persoane cu expertiza in domeniul clusterelor, cooperarii regionale, structuri asociative ale mediului de afaceri si industriei hoteliere.

Costin Lianu, membru fondator Clustero, Director General USH Pro Business a prezentat avantajele modelului asociativ in dezvoltarea turismului balnear si de sanatate, semnaland importanta capacitatii de asociere si a increderii in construirea unui cluster pe domeniul industriei balneo. Au fost precizati pasii, modul de lucru si exemple a unor clustere de succes. Acesta, a precizat ca „in Romania exista in momentul de fata 4 clustere active in domeniul balnear si al turismului medical”, fiind prezentata si initiativa clusterului „Bio Tech Valea Prahovei” de a uni domeniul turismului cu agricultura ecologica.

Preluand aceste idei, Francois Renaut, reprezentant al Vichy in Romania, a facut o radiografie concreta asupra modului in care pornind de la termalism, Vichy , s-a transformat intr-un brand emblematic pentru tratamente medicale, recreere si nutritionism. Secretul dezvaluit de vorbitor a fost tocmai acela legat de „forta asocierii si cooperarii intre diversi actori pentru a valorifica maxim avantajele oferite de regiune, transformand-o intr-o atractie”.

Prof. Univ. Dr Ion Pargaru, Presedinte OMTR, a dus mai departe departe ideea ca „Romania trebuie sa se inspire din aceste exemple atunci cand doreste sa valorifice avantajele unor resurse balneare”. El a precizat ca „turistul modern nu vine intr-o statiune doar pentru bai, avand nevoie de multe alte servicii care sa il convinga sa opteze pentru o astfel de destinatie”

Un punct de vedere al unui profesionist al ramurei a fost acel al domnului Adrian Voican, Presedinte al Asociatiei pentruPromovare si Dezvoltarea Turismului Prahova si antreprenor in domeniu. Acesta a scos in evidenta faptul ca „turismul balneo are o cota de piata de numai 10% din total turismului in Romania, dar in continua crestere, fiind unul dintre cele mai dinamice segmente de turism din Romania”. In opinia domniei sale, cresterea acestei cote de piata va fi influentata de investitiile private semnificative, in facilitati balneo la standarde inalte.

Secretarul General OPTBR, Dna Rodica Pencea, a prezentat o situatie la zi a industriei balneo din Romania, scotand in evidenta ca „investitorii din industria hoteliera sunt un motor al dezvoltarii acestei forme de turism care combina deja tratamentele balneare cu forme de tratament medical general si de recreere.”

Finalul evenimentului a fost marcat de doua interventii importante. Domnul Marius Andra, Director Directia de Turism in cadrul MECRMA, a subliniat sustinerea pe care autoritatile guvernamentale o acorda sectorului. Doamna Ioana Sultanii, reprezentant turism medical al Centrului de Tratament Sanconfind Campina, a prezentat povestea de succes a unei investitii integral private in domeniul tratamentului balnear, pornind de la o resursa specifica si unica zonei: „apa sarata de cea mai mare densitate din Romania”.

O concluzie importanta a evenimentului a fost aceea ca atragerea de investitii in zonele balneo este un obiectiv strategic important atat pentru firme cat si pentru clustere. Din acest motiv USH Pro Business va pregati un studiu pe aceasta tema, studiu ce va fi lansat pana la sfarsitul anului.

La intalnire a fost prezenti alaturi de firme, reprezentanti de clustere si ai mediului academic.