Seminarul se adresează consiliilor județene, primăriilor, UAT-urilor și GAL-urilor care sunt angajate pe drumul transformării și adopției tehnologiilor digitale și are ca scop prezentarea și identificarea unor bune practici care să demonstreze avantajele imense ale unor astfel de soluții. Wallachia eHub și Smart eHub sunt două centre regionale de transformare digitală active în regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia care se implică plenar în transformarea digitală la nivel de autorități publice locale și care au organizat constant evenimente legate de interoperabilitate și soluții digitale la nivel local.
În acest seminar organizat la primăria din Breaza, partener asociat al Wallachia eHub, vom dezbate conceptul de lideri digitali dorind ca la final să putem forma, cel puțin la nivelul unei regiuni din cele două, un grup de lucru capabil să educe autoritățile locale și să sprijine dezvoltarea unor bune-practici.
AGENDA
11.00 – 11.15 | CUVÂNT INTRODUCTIV PRIVIND OBIECTIVELE SUSTENABILE ALE DIGITALIZĂRII LA NIVEL UAT av. Bogdan Novac, Primar Breaza Prof. univ. dr. Costin Lianu, Director General USH Pro Business |
11.15 – 11.30 | IMPORTANȚA DIGITALIZĂRII ÎN INVESTIȚIILE PUBLICE Cristian Erbașu, Președinte FPSC |
11.30 – 12.20 | SOLUȚII DIGITALE PENTRU COMUNITATEA LOCALĂ FOLOSIND TEHNOLOGII GIS Costin Trandafir, Director General Heveco BENEFICIILE IMPLEMENTĂRII BIM PENTRU INVESTIȚII PUBLICE Cristian Onofrei, Membru în board – Cluster TEC SOLUȚII BIM APLICABILE LA NIVEL REGIONAL PE UAT ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL Flavio Finta, Director RASUB CONSTRUCT și coordonator a inițiativei de cluster Wallachia Heritage FORMAREA DE COMPETENȚE DIGITALE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE Luminița Popescu, Membru Cluster TEC TEHNOLOGII PENTRU SMART CITY Mariana Garștea, Coordonator echipa Smart Technologies & Solution – Cluster TEC OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PRIN PNRR Rodica Lupu, Director general Cluster TEC OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PRIN CENTRUL DE DIGITALIZARE WALLACHIA EHUB Prof.univ.dr. Irina Rădulescu, Manager Danube Engineering Hub-entitate managerială a centrului digital Wallachia eHub |
12.20-12.45 | CONSTITUIREA GRUPULUI DE LUCRU |
CÂND VA AVEA LOC?
Evenimentul se va desfășura în mediul online pe platforma GoToMeeting în data de 26 noiembrie 2021, începând cu ora 11.00 (link acces workshop https://global.gotomeeting.com/join/538057653).
Pentru confirmare participare vă rugăm click pe Formular înregistrare .
Pentru informații suplimentare ne puteți contacta: Irina Rădulescu – email: iri_radulescu@yahoo.com / M 0722.596.476 sau Costin Lianu – email: clianu@gmail.com .