You are currently viewing VIITORUL ROMÂNIEI DEPINDE DE INOVARE ȘI CERCETARE

VIITORUL ROMÂNIEI DEPINDE DE INOVARE ȘI CERCETARE

La cea de a treia ediție a ”Smart Alliance Innovation Summit„ eveniment organizat în data de 6 noiembrie 2018 de Smart Alliance, având ca temă ”Romanian Innovation Engine”, inovarea și cercetarea aplicată au fost în centrul atenției. Summit-ul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, asociații internaționale, specialiști IT, camere de comerț, ambasade dar și mediul academic.

Alături de soluții inovatoare românești prezentate în cadrul evenimentului, dezbaterile bazate pe teme privind viitorul cercetării românești au fost extrem de bine apreciate de mediul de afaceri prezent, alcătuit cu precădere din firme din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC).

Prezentă la dezbateri, Universitatea ”Spiru Haret” a evidențiat rolul central pe care ecosistemele de inovare îl au în depășirea decalajelor față de performerii în cercetare și inovare, exemplificând modelul USH Pro Business, ca un reper de referință pentru modul în care universitățile din România își recalibrează dimensiunea de implicare antreprenorială.

Managerul deschis spre inovare și internaționalizare a fost ținta dezbaterilor din panelul ”Reshape the future of Romanian research and development”, din care au făcut parte antreprenori, oameni ai inovației și reprezentanți ai mediului academic, în care Universitatea ”Spiru Haret” a fost prezentă prin domnul Prorector Costin Lianu, director general USH Pro Business.

”În opinia noastră, bazată pe sute de contacte cu antreprenori români, dezbaterea a evidențiat prea puțin că în România există manageri cu viziune și inovativi, care pot fi afectați de aprecieri generalizate privind lipsa unor aptitudini manageriale spre inovare. Viitorul inovării și cercetării depinde de ei și de modul cum îi stimulăm.

Nu cred că segmentul inovativ al managerilor români nu știe ce vrea, ci mai degrabă nu cunoaște pașii strategici spre inovare și internaționalizare” a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business.

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro