You are currently viewing USH Pro Business susține lansarea unui nou magazin de produse ecologice în București

USH Pro Business susține lansarea unui nou magazin de produse ecologice în București

Marți, 10 aprilie 2018, USH Pro Business, membru fondator al clusterului Bio Concept Valea Prahovei, a participat împreună cu ceilalți membrii (Nasul Roșu, Pereco, Cooperativa agricolă Bio Cătina, Sana Plant Extract, Bio Ideal, Grădina de Lavandă, PFA Stan C. Anca Mădălina, PFA Istrate Adrian Alexandru, PFA Vlădilă Lucian, Ferma Ecologică Bio Dumbrava, Asociația Proecologic Sistem, Business Network Connect, Mkviarom Solutions) la  evenimentul de lansare a magazinului Aprozar Organic, în vederea promovării de produse ecologice.

La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadei Elveției din cadrul Biroului Contribuției Elveției la București, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, precum și reprezentanți ai proiectului „Servicii integrate de Export pentru IMM-urile din România – Programul de Cooperare Elvețiano-Român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse”, care au apreciat inițiativa de colaborare și eforturile susținute ale micilor producători, pentru dezvoltarea afacerilor lor,  calitatea și varietatea gamei sortimentale expuse.

USH Pro Business va continua și în viitor să susțină acest domeniu prin implicarea sa activă prin clusterele din care face parte.

USH Pro Business
Eveniment e, Comunicare și  Internaționalizare
Str. Nicolae Iorga nr 34-36,
București, sector 1
Tel:  +40 216 500 014
E-mail :  office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro