You are currently viewing Apel de selecție al beneficiarilor Autorități Publice Locale

Apel de selecție al beneficiarilor Autorități Publice Locale

Wallachia eHUB (WEH) este un consorțiu regional format din 16 organizații partenere, actori relevanți în procesul de inovare din regiunea de Sud-Muntenia și București-Ilfov, cu misiunea de a accelera procesul de transformare digitală a IMM-urilor și a sectorului public. WEH este parte din Rețeaua Europeană a Centrelor de Inovare Digitală (EDIH) și a accesat o finanțare din programul Europa Digitală și va accesa o finanțare și din partea guvernului României, prin programul POCIDIF.

Serviciile oferite pot fi finanțate până la 100% pentru cei selectați, costul acestora fiind acoperit 50% din bugetul alocat de Comisia Europeană, prin programul Europa Digitală, iar diferența urmând a fi acoperită prin Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF).

Prin participarea la acest apel deschis, se vor selecta organizații din sectorul public care vor beneficia de servicii de transformare digitală și inovare furnizate de Wallachia eHUB. Colaborarea cu Autoritățile Publice Locale selectate are ca scop atingerea obiectivelor de digitalizare ale companiei dumneavoastră, prin serviciile selectate și confirmate în etapa interviului.

Domeniile prioritare pentru a fi sprijinite prin intermediul proiectului WEH sunt:

  • Agricultura și industria agroalimentară
  • Turism și patrimoniu
  • Industria construcțiilor
  • Energie, petrol și gaze
  • Sănătate și îngrijire cu suport digital eHealth
  • Servicii publice
  • Localități inteligente
  • Economia circulară
  • Apărare și tehnologii duale
  • Reziliență
  • Protecția mediului

Unul dintre criteriile de participare la acest apel de selecție, presupune selectarea serviciilor pe care Wallachia eHUB le oferă potențialilor beneficiari. Așadar, aveți posibilitatea să alegeți servicii de digitalizare care vizează o abordare completă a nevoilor organizațiilor, bazându-se pe implementarea a 4 categorii principale:

  1. Servicii de acces la expertiză – tehnică și de afaceri, networking și acces în comunitatea WEH
  2. Servicii de acces la infrastructură și expertiză de testare/ validare/ prototipare (Test Before Invest)
  3. Servicii de formare și specializare a competențelor
  4. Servicii de pregătire în managementul inovării, modele de afaceri digitale, identificarea și atragerea surselor de finanțare

Care sunt pașii de urmat pentru a beneficia de serviciile oferite de Wallachia eHUB? 

  1. Citiți ghidul aplicantului – îl puteți găsi aici.
  2. Completați formularul de înscriere care e sub forma unui chestionar pe care îl găsiți aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdD-Hfn72W54T3gZuP9_zBhg7Yk9OXGI1m73os7P7_SJEcwtA/viewform?usp=sf_link
  3. Completați chestionarul înainte de 16 iulie 2023, 18:00, ora României.

Nu ezitați să ne contactați la următoarea adresa de e-mail daca aveți întrebări:

servicii@wallachiaehub.ro

Proiectul este co-finanțat prin apelul de finanțare DIGITAL-2021-EDIH-01, nr. WEH-101083410, și prin programul național POCIDIF.