You are currently viewing LIDERI DIGITALI ÎN UNITĂȚILE TERITORIAL ADMINISTRATIVE – 26 Noiembrie 2021, ora 11.00

LIDERI DIGITALI ÎN UNITĂȚILE TERITORIAL ADMINISTRATIVE – 26 Noiembrie 2021, ora 11.00

Seminarul se adresează consiliilor județene, primăriilor, UAT-urilor și GAL-urilor care sunt angajate pe drumul transformării și adopției tehnologiilor digitale și are ca scop prezentarea și identificarea unor bune practici care să demonstreze avantajele imense ale unor astfel de soluții. Wallachia eHub și Smart eHub sunt două centre regionale de transformare digitală active în regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia care se implică plenar în transformarea digitală la nivel de autorități publice locale și care au organizat constant evenimente legate de interoperabilitate și soluții digitale la nivel local.

În acest seminar organizat la primăria din Breaza, partener asociat al Wallachia eHub, vom dezbate conceptul de lideri digitali dorind ca la final să putem forma, cel puțin la nivelul unei regiuni din cele două, un grup de lucru  capabil să  educe autoritățile locale și să sprijine dezvoltarea unor bune-practici.

  AGENDA

11.00 – 11.15CUVÂNT INTRODUCTIV PRIVIND OBIECTIVELE SUSTENABILE ALE DIGITALIZĂRII LA NIVEL UAT
av. Bogdan Novac, Primar Breaza
Prof. univ. dr. Costin Lianu, Director General USH Pro Business
11.15 – 11.30IMPORTANȚA DIGITALIZĂRII ÎN INVESTIȚIILE PUBLICE
Cristian Erbașu, Președinte FPSC
11.30 – 12.20SOLUȚII DIGITALE PENTRU COMUNITATEA LOCALĂ FOLOSIND TEHNOLOGII GIS
Costin Trandafir, Director General Heveco
BENEFICIILE IMPLEMENTĂRII BIM PENTRU INVESTIȚII PUBLICE
Cristian Onofrei, Membru în board – Cluster TEC
SOLUȚII BIM APLICABILE LA NIVEL REGIONAL PE UAT ÎN DOMENIUL PATRIMONIULUI CULTURAL
Flavio Finta, Director RASUB CONSTRUCT și coordonator a inițiativei de cluster Wallachia Heritage
FORMAREA DE COMPETENȚE DIGITALE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE
Luminița Popescu, Membru Cluster TEC
TEHNOLOGII PENTRU SMART CITY
Mariana Garștea, Coordonator echipa Smart Technologies & Solution – Cluster TEC
OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PRIN PNRR
Rodica Lupu, Director general Cluster TEC
OPORTUNITĂȚI DE FINANȚARE PRIN CENTRUL DE DIGITALIZARE WALLACHIA EHUB
Prof.univ.dr. Irina Rădulescu, Manager Danube Engineering Hub-entitate managerială a centrului digital Wallachia eHub
12.20-12.45CONSTITUIREA GRUPULUI DE LUCRU

CÂND VA AVEA LOC?

Evenimentul se va desfășura în mediul online pe platforma GoToMeeting în data de 26 noiembrie 2021, începând cu ora 11.00 (link acces workshop  https://global.gotomeeting.com/join/538057653).

Pentru confirmare participare vă rugăm click pe Formular înregistrare .

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta: Irina Rădulescu – email: iri_radulescu@yahoo.com / M 0722.596.476 sau Costin Lianu – email:  clianu@gmail.com .