Universitatea Spiru Haret, prin centrul său antreprenorial USH Pro Business, organizează USH ACCEL în data de 9 iunie 2021 ora 18.00, la sediul centrului din str. Ion Ghica nr.13 , et. 2, sala „Spiru Haret” ziua demonstrativă (Demo Day) , a primului său accelerator de afaceri pentru studenții universității. Începând cu 31 martie a.c au avut loc sesiuni de întâlniri de succes, dintre studenți și mentori, experți din cadrul acceleratorului, sesiuni la care au început cursa spre o afacere de succes peste 100 de studenți.
Acceleratorul a fost împărţit în două faze – prima de pregătire şi instruire generală, iar a doua fază – de training-uri accelerate de business, pentru care au fost selectate 12 startup-uri.
Pe parcursul programului studenții au învăța cum să valideze o idee, să dezvolte un produs, să-l testeze în piață, cum să aplice marketing-ul într-un business real, cum să creeze o firmă din punct de vedere legal, precum și despre partea financiară a unui startup. Acceleratorul realizat în colaborare cu Institutul de Excelență în Antreprenoriat, după concepția lui Matei Dumitrescu, reputat lider în astfel de activități, a beneficiat de mentori de excepție, inclusiv oameni de succes în afaceri din rândul foștilor absolvenți ai universității sau din ecosistemul antreprenorial al centrului USH Pro Business.
După ce mentorii au accelerat procesul de transformare a planului de afaceri într-un model de afaceri, care să facă față rigorilor pieței, prin validarea ideilor, a planurilor inițiale și sporirea atractivității lor, acum avem 12 proiecte atractive care vor fi prezentate și jurizate.
Ajunși la final, studenții îşi vor prezenta ideile de business în cadrul evenimentului Demo Day, în faţa partenerilor, a investitorilor, oamenilor de afaceri în domenii similare proiectelor demonstrative în alimentație, turism, design, IT&C și alte produse și servicii. Vor fi demonstrații de prezentare pentru cei care au convins cel mai mult și chiar prezentări de produse.
La eveniment este invitată presa, iar la încheierea sesiunii vor fi decernate diplome și vom oferi un open buffet, prilej cu care vom degusta inclusiv produse ecologice având în vedere importanța acestor tipuri de produse în modelele de business propuse.
USH Pro Business
Evenimente, Comunicare și Internaționalizare