You are currently viewing România și Europa de Est pot deveni viitorul centru regional al expansiunii în industria mobilei

România și Europa de Est pot deveni viitorul centru regional al expansiunii în industria mobilei

Ahmed Gulec, președintele Federației Industriilor de Mobilă din Turcia, este încrezător că România, alături de Polonia și alte țări est europene pot domina piața mobilei pe continentul European și zona Orientului Apropiat, putând fi competitive pe termen mediu față de competiția din China și alte țări asiatice. Aceasta a fost una din concluziile întâlnirii reprezentanților industriei mobilei din România,  în cadrul unei conferințe ținute la Istanbul în data de 25 ianuarie 2019, în cadrul târgului internațional IMOB 2019 Istanbul – unul din cele mai mari târguri specializate în industria mobilei din lume.

Deocamdată însă, România nu este un important exportator în zona țărilor Mării Negre comparativ cu Polonia, exportul românesc pe piața turcă fiind de doar 25 milioane euro. Industria mobilei din Turcia este remarcabil de competitivă, chiar și în lipsa materiei prime și a investitorilor străini.

“Modelul turcesc de dezvoltare a industriei mobilei se bazează pe doua elemente strategice însușite de actorii de pe piață: orientarea puternică spre marketing și tendințe de consum și cooperare a actorilor din piață, la care se adaugă sprijinul pe care statul îl acordă exportatorilor, nu numai la nivelul asociațiilor patronale, dar și la nivelul grupărilor de firme constituite fie în clustere, fie în consorții de export.

Susținerea exportului prin grupări de firme constituite în alianțe pentru inovare și internaționalizare nu este specific turcesc, ci mai degrabă Turcia a asimilat atent practici internaționale de acest gen din Europa și SUA. Turcia beneficiază de peste 30 clustere și consorții în industria mobilei, organizate teritorial și pe profile de afaceri care sunt susținute de stat si universități. În România, acest proces este rămas în urmă.” a declarat Prof. univ. dr. Costin Lianu, Director General USH Pro Business și Președintele ACEX.

Danube Furniture Cluster este o platformă colaborativă cu participarea USH Pro Business în calitate de facilitator și are potențial de dezvoltare a unei alianțe strategice de export în cazul în care firmele vor găsi cele mai bune opțiuni de  colaborare ca și grupare de export.

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro