Elveția, un prieten adevărat al sectorului ecologic românesc

Elveția, un prieten adevărat al sectorului ecologic românesc

E.S. Arthur Mattli, ambasadorul Elveției la București: “Mă simt obligat să continuăm sprijinul acordat asociațiilor bio”.

Aceasta a fost o concluzie principală a evenimentului virtual “Prevenirea fraudei cu produse ecologice”, eveniment organizat la data de 25 martie a.c. de USH Pro Business, centrul antreprenorial universitar al Universității Spiru Haret în colaborare cu ceilalți membri fondatori ai Inter-Bio, organizație a filierelor de produse ecologice și a consorțiului de clustere cu același nume.

Excelența sa, domnul Arthur Mattli, ambasadorul elveţian, a deschis reuniunea cu remarci evocative și angajamente semnificative: “Puțini dintre voi își vor aminti că Elveția a sprijinit promovarea etichetei ecologice în cadrul contribuției elvețiene în România. Prin urmare, mă simt obligat să continuăm sprijinul acordat asociațiilor bio din această țară și vă doresc tuturor o conferință excelentă”, a spus domnia sa.

Dintre participanți, domnul Albert Imre, director general BIOTERRA și membru fondator Inter-Bio, a confirmat spusele domnului ambasador, fiind unul din beneficiarii asistenței elvețiene încă din anii 90, când puțini în România știau de importanța mișcării ecologice.

„Într-adevar, Elveția este un prieten adevărat al României bio. După primele etichete ecologice și primele organisme de inspecție susținute de autoritățile elvețiene, a continuat implicarea Elveției în programe pentru susținerea la export a producătorilor ecologici. Strategia Națională de Export 2005-2009, la care contribuția elvețiană a fost semnificativă, a fost probabil primul document oficial de susținere a agriculturii ecologice, iar în 2017-2019 s-a derulat programul româno-elvețian de susținere la export a producătorilor ecologici” a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business și președinte Inter-Bio.

Ambasadorul elvețian a prezentat și coordonatele de viitor ale Elveției Bio”. Din analiza sa, rezultă opțiunea clară pentru produsele ecologice bazată pe puterea de cumpărare ridicată a Elveției, condițiile naturale, structura agricolă și politica de susținere. O conversie completă a agriculturii ecologice ar provoca o ușoară expansiune a agriculturii arabile în detrimentul creșterii animalelor. Acest fenomen ar duce la scăderea forței de muncă cu 17% (cereale) până la 50% (sfeclă de zahăr). Această producție mai mică va avea un impact în reducerea cu 42% a cheltuielilor de energie în sectorul agricol.

Trecerea totală a Elveției la agricultura ecologică ar fi durabilă din punct de vedere economic numai dacă, consumatorii ar sprijini această schimbare, plătind prețuri mai mari pentru alimente și le-ar alege pe cele bio în detrimentul produselor convenționale din import, a încheiat acesta.

Dezbaterea problemelor legate de frauda cu produsele ecologice a fost extrem de intensă și interesantă, ducând la concluzia unor soluții naționale. Făcând legătura cu experiența elvețiană, participanții au scos în evidență precaritatea demersurilor în România, de

informare și conștientizare a consumatorilor asupra a ce înseamnă cu adevărat bio – ecologic și de a evita să consume produse care induc în eroare sau afectează sănătatea.

La întâlnire au participat fermieri, cooperative, asociații și clustere specializate în domeniul produselor ecologice, reprezentanți ai ministerului de resort, medii academice, cercetători, studenți, organisme de certificare și inspecție.

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare