You are currently viewing Danube Furniture Cluster susține și promovează tinerele talente prin lansarea concursului ”Danube Young Designers Award 2019”

Danube Furniture Cluster susține și promovează tinerele talente prin lansarea concursului ”Danube Young Designers Award 2019”

În data de 1 noiembrie a.c., Danube Furniture Cluster – DFC, cu sprijinul USH Pro Business, membru DFC, a lansat concursul ”Danube Young Designers Award 2019”, eveniment ce a fost găzduit la Sala Frescelor de Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”.

La eveniment au fost prezenți studenți din cadrul facultăților Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, dna conf. dr. arh. Codina Dușoiu, membrii al clusterului DFC, precum și reprezentanți ai centrului USH Pro Business, care asigură Secretariatul concursului lansat, și ai Asociației Producătorilor de Mobilă din România – APMR.

În cadrul evenimentului de lansare a concursului, dl. Gabriel Năfurenu- președinte Danube Furniture Cluster a făcut o scurtă descriere a clusterului, aceasta fiind urmată de prezentările firmelor participante, membre DFC: ARTA LEMNULUI SRL, LUX ARTIM SRL, MOBIMAR SRL.

Evenimentul a punctat aspectele importante ale concursului precum tematica concursului (proiect de living modular și tapițerie/canapea; legătura cu ideea de Dunăre; originalitatea, ș.a) precum și aspecte legate de prezentarea proiectului, mecanismul de desfășurare a concursului, calendar și deadline-uri, premii, juriul și criteriile de jurizare, condițiile de eligibilitate, regulament de participare, ș.a.

Au fost anunțate etapele concursului respectiv: Etapa 1- lansare concurs (1 noiembrie 2019); Etapa 2- aplicare și înscriere (1 noiembrie – 9 decembrie 2019); Etapa 3 – jurizare (10-12 decembrie 2019) și Etapa 4 – anunțarea câștigătorilor și decernarea premiilor (13 decembrie 2019).

Concursul este deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani, scopul concursului fiind susținerea și promovarea tinerelor talente, participarea la concurs fiind gratuită. Evenimentul de prezentare a proiectelor câștigătoare și de decernare a premiilor va avea loc în data de 13 decembrie 2019, ora 12:00, la sediul USH Pro Business.

Mai multe informații referitoare la concursul ”Danube Young Designers Award 2019” le puteți găsi pe website-ul www.adf-dfc.ro, secțiunea Activități (în limba română).

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro