You are currently viewing Atragerea de capital pentru IMM-uri prin bursă, un obiectiv strategic

Atragerea de capital pentru IMM-uri prin bursă, un obiectiv strategic

În data de 24 noiembrie 2020, USH Pro Business în parteneriat cu Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a organizat evenimentul online „Atragerea de capital prin bursă și drumul către reușită”.

Companiile prezente la eveniment s-au arătat încrezătoare în perspectivele oferite de piața de capital considerând că anul 2020 a adus multe oportunități.

De asemenea, au fost punctate aspecte privind necesitatea dialogului dintre companii și Bursa de Valori București, familiarizarea cu mecanismele pieței de capital, dezvoltarea unei comunități locale de investitori, factori necesari în creșterea participării la piața de capital precum și faptul că piața de capital are nevoie de cât mai multe companii listate, perspectivele fiind foarte bune. Astfel, evenimentula pus in luminăpiața de capital, avantajele și oportunitățile pe care le poate aduce antreprenorilor șicare, din păcate, nu sunt valorificate mai ales de IMM-uri, inclusiv cele inovative.

 „ Am remarcat o reținere cronică  a IMM-urilor în accesarea de fonduri pe piața de capital și în acceptarea riscurilor și rigorilor pe care aceasta le impune, iar pentru a sparge acest zid este nevoie de o mai bună comunicare dar și de forme de intervenție prin politici publice. Capitalizarea și retehnologizarea prin fonduri structurale nu este, din păcate suficientă. Suntem preocupați de modul în care se pot finanța companiile mici și mijlocii prin bursă  întrucât  asistăm la un fenomen îngrijorător de lipsă de capital și dificultăți financiare majore pentru o mare parte a  IMM-urilor în România”, a declarat Costin Lianu, director general USH Pro Business

”Unul din obiectivele ARIR este susținerea dezvoltării pieței de capital și extinderea comunității companiilor listate la bursă, iar evenimentele de acest tip vin în sprijinul acestui deziderat. Piața de capital este locul unde surplusul de bani întâlnește cererea de bani și aici vorbim de miliardele din depozitele bancare din România, din conturile fondurilor de investiții, ale fondurilor de pensii sau de investitorii străini care sunt în căutare de noi oportunități de investiții.

Oportunitățile pe care piața de capital le oferă companiilor în căutare de noi surse de finanțare sunt foarte mari, iar cei care au depășit cu brio această perioadă de criză pot beneficia de ele. Ei vor fi cei care pot sprijini revenirea pieței de capital și a economiei în general”, a menționat dna Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR .

USH Pro Business

www.ushprobusiness.ro