Obiectiv general:
Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea capacităţii profesionale prin dobândirea de competențe digitale, inclusiv avansate, pentru un număr de 500 angajați (din care 50 persoane, minim 10% angajați vârstnici 55-64 de ani, 200 persoane – minim 40% femei) din IMM-uri din regiunile mai puțin dezvoltate Centru, Sud- Muntenia, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia ca urmare a participării și certificării la programe de formare în domeniul digital, cu scopul de a se adapta sectoarelor economice din domeniul SNC și SNCDI.
Proiectul contribuie la realizarea obiectivului tematic 8 al programului Programul Operațional Capital Uman (POCU) având ca ţintă efectuarea de investiţii în promovarea unei forţe de munca de calitate prin instruirea unui număr de 500 angajați din 50 de întreprinderi, dintre care certificarea a 460 persoane, pentru a dobândi cunoştințe avansate, specializate în domeniul digital şi în zona tehnologiei specifice industriei 4.0 în funcţie de nevoile specifice identificate.
Proiectul contribuie la apelul lansat POCU/860/3/12, deoarece pune accent pe dezvoltarea anumitor domenii/sectoare din cadrul economiei, respectiv oferirea de sprijin pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini a 500 angajați din 50 de întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în sectoare economice conform SNC si SNCDI.
Proiectul abordează Axa prioritara 3: Locuri de muncă pentru toţi, Prioritatea de investiţii 10.iii prin toate activitățile care urmează a fi implementate în sensul promovării învățării pe tot parcursul vieții prin acces egal la instruire, într-un cadru formal, non-formal sau informal şi pentru angajaţi cu vârsta între 55 – 64 de ani – min. 50 și femei minim 200 şi prin introducerea unor programe de învățare la locul de munca exclusiv în domeniul TIC în minim 6 întreprinderi.