You are currently viewing Viitorul fermelor ecologice în România<br>Cu ocazia zilei europene a agriculturii ecologice experții români fac previziuni privind viitorul fermelor agricole românești

Viitorul fermelor ecologice în România
Cu ocazia zilei europene a agriculturii ecologice experții români fac previziuni privind viitorul fermelor agricole românești

Asociația Inter-Bio a marcat în data de 23 septembrie 2024 Ziua europeană a agriculturii ecologice printr-un seminar interactiv privind viitorul fermelor ecologice. Evenimentul a fost organizat, în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu alte asociații și clustere în domeniu și mediul universitar, un seminar interactiv cu tema ”Viitorul fermelor ecologice”, în cadrul căruia au fost prezentate tipologii ale fermelor ecologice și au fost elaborate scenarii predictive privind evoluția acestora până în anul 2035. Seminarul este un element esențial al proiectului OrganicTargets4EU participând la acest tip de predicție bazat pe o metodologie solidă, pusă la dispoziție de proiect, un număr de 20 experți atât din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fermieri, membri ai asociațiilor Inter-Bio, Bio-Romania, Bio Concept Valea Prahovei, cercetători și mediul academic.

„Am identificat o tipologie a fermelor ecologice cu culturi de câmp arabil, cele mai importante structuri ale agriculturii ecologice românești, și procedând la judecata experților, am formulat scenarii și predicții ale modului de evoluție a acestora până în anul 2035, ținând cont de patru strategii posibile cu grad ridicat de realizare. Rezultatele obținute vor fi validate și prin alte metode de analiză și comunicate în cadrul proiectului OrganicTargets4EU. Nu în ultimul rând, rezultatele acestei cercetări vor fi puse la dispoziția structurilor asociative vizate” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, coordonatorul științific al cercetării și președinte Inter-Bio.

Rezultatele cercetării vor fi integrate in documentele de cercetare ale proiectului OT4Eu care vizează analize predictive la nivelul întregului sector al agriculturii ecologice din Europa.

,,Astăzi sărbătorim agricultura ecologică, un tip de agricultură durabilă prin care producția alimentară se realizează în armonie cu natura, biodiversitatea și bunăstarea animalelor, o ocazie excelentă de a promova rolul-cheie jucat de aceasta în tranziția către sisteme alimentare durabile. Totodată, ne propunem să stimulăm cererea de produse aferente agriculturii ecologice, să ajutăm consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză și să sprijinim fermierii români în tranziția lor către agricultura ecologică” a declarat Viorel Morărescu, directorul Direcției Politici în Sectorul Vegetal din MADR prezent la eveniment.

USH Pro Business

www.ushprobusiness.ro

office@ushprobusiness.ro

https://www.facebook.com/www.ushprobusiness.ro

https://www.linkedin.com/in/ush-pro-business-3669aa129

https://www.instagram.com/ushprobusiness

Inter-Bio

Website: https://inter-bio.ro/ro/

Email: office@inter-bio.ro

https://www.facebook.com/interbio.ro

https://www.linkedin.com/company/asociatia-inter-bio