You are currently viewing Forumul SMART VILLAGE – 28 iunie – 03 iulie 2023 – Jupiter, Hotel Delta

Forumul SMART VILLAGE – 28 iunie – 03 iulie 2023 – Jupiter, Hotel Delta

Ediția a-III-a a Forumului SMART VILLAGE își va deschide portile în perioada 28 iunie – 03 iulie 2023 la Jupiter, Hotel Delta, printr-un eveniment participativ care v-a reflecta rolul autorităților și al mediului de afaceri în consolidarea viziunii pe termen lung supra comunităților rurale.

Cum ne transformăm localitatea într-un Smart Village?

Vă invităm astfel să participați la maratonul transformării digitale, desfășurat pe litoral, unde vom aborda subiecte privind construirea de comunități de sate inteligente în România, soluții de eficientizare energetică sustenabile, suport pentru facilitarea inovației în mediul rural, implicarea mediului educațional și academic, tehnologii inteligente precum și surse accesibile de finanțare. Dorim să contribuim la creșterea vizibilității zonelor rurale prin implicarea unor invitați politici la nivel înalt din partea instituțiilor europene, a primarilor si viceprimarilor de comune, președinți de consilii județene, consilieri, directori, experți precum și reprezentanți ai sectorului de afaceri.

Participarea la eveniment este esențială pentru consolidarea potențialului pozitiv al zonelor rurale și al rolului lor strategic în dezvoltarea regională și națională. Așteptăm să vă alăturați Comunității Smart Village, comunitate care devine din ce în ce mai importantă la nivelul UE, cat si la nivel global.