You are currently viewing DIGITALIZAREA MANAGMENTULUI UNIVERSITĂŢILOR

DIGITALIZAREA MANAGMENTULUI UNIVERSITĂŢILOR

În data de 5 martie 2020, Universitatea Spiru Haret, prin centrul antreprenorial USH Pro Business a primit vizita unei delegaţii din Cehia. În cadrul întâlnirii s-a prezentat o aplicaţie dedicată digitalizării activităţilor de managment aplicabilă la nivel universitar. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Ambasadei Cehiei dar şi ai Universităţii Spiru Haret.

Membri delegaţiei au facut o prezentare a platformei FIXATIO – platforma pentru gestionarea resurselor și servicii, au explicat importanţa digitalizări şi modul în care prin aceasta platformă, managementul poate fi mai eficient. Într-o perioadă în care la nivel instituţional aproximativ 75% dintre angajaţi, au sarcini zilnice în afara biroului, repartizarea şi rezolvarea tuturor atribuţiilor în timp record, este dificilă, cu atât mai mult gestionarea situaţiilor de criză, care este aproape imposibil de realizat fără digitalizare.

Reprezentanţii universităţii au asitat la o demonstraţie a modului de operare a aplicaţiei dezvoltate de reprezentanţii cehi, atât pe dispozitivele mobile cât şi pe calculator. Se vor analiza în viitor toate modalităţile prin care, acest tip de aplicaţii de digitalizare pot spijinii atât Universitatea Spiru Haret cât şi structurile conexe acesteia să se dezvolte şi sa eficientizeze serviciile existente.

“Platforma FIXATIO poate fi adaptată ceriţelor mai multor domenii de activitate iar în acest sens, centrul antreprenorial USH Pro Business intenţionează să organizeze o întâlnire viitoare pentru a analiza posibilitaţile de utilizare a acestei aplicaţii de către IMM-uri din cadrul clusterelor cu care instituţia noastră are parteneriate ” a declarat Costin Lianu, Director General USH PRO Business

USH Pro Business

www.ushprobusiness.ro