You are currently viewing Analiza SWOT a Tranziției către Practici Agroecologice în România

Analiza SWOT a Tranziției către Practici Agroecologice în România

Cu ocazia Zilei Agriculturii Ecologice din România, celebrată pe 15 octombrie 2024, Asociația Inter-Bio a organizat, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, seminarul „Cum putem extinde agroecologia în România?”. Evenimentul a vizat identificarea barierelor și oportunităților din sectorul agroecologic, oferind o bază pentru inițiative strategice și propuneri de reforme ale politicilor la nivel european.

Seminarul a reunit 20 de experți din minister, membri Inter-Bio, fermieri și reprezentanți ai altor organizații, pentru a dezbate cum sistemele agroalimentare actuale pot deveni mai durabile și mai echitabile. Programul a inclus sesiuni de reflecție individuală, discuții de grup și o dezbatere plenară, în cadrul cărora s-a analizat modul în care politicile existente contribuie la provocările sociale și ecologice cu care se confruntă sectorul.

Deși agricultura este un pilon esențial al sistemului alimentar, politicile actuale ale Uniunii Europene rămân insuficiente pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung pentru fermieri, natură și cetățeni. Fermierii din România și din întreaga Europă se confruntă cu dificultăți majore, cum ar fi: acorduri comerciale care adesea nu favorizează producătorii locali, creșterea costurilor pentru terenuri și inputuri, un sistem de subvenții ce avantajează marile exploatații, incertitudinile cauzate de datoria agricolă și de monopolul giganților din retail.

Recentele proteste ale fermierilor au fost percepute ca un semnal de alarmă pentru Uniunea Europeană privind necesitatea unor politici mai echitabile. În acest context, Comisia Europeană a publicat un raport cuprinzător, „O perspectivă comună pentru agricultură și alimentație în Europa,” în care sunt evaluate provocările actuale, cum ar fi schimbările climatice, piețele globale competitive și nevoia de practici durabile. Recomandările includ stimulente mai puternice pentru practicile durabile, sprijinirea fermelor mici și un pachet de finanțare de 300 de miliarde de euro pentru sustenabilitate și reziliență.

Seminarul nostru a luat „pulsul” experților români în acest domeniu, iar rezultatele ne arată o identificare clară a punctelor tari și slabe, a oportunităților și a provocărilor în procesul de tranziție spre agroecologie,” a declarat Costin Lianu, președinte Inter-Bio”, a declarat Costin Lianu, președinte Inter-Bio.

USH Pro Busines                                                                 

www.ushprobusiness.ro                                                                                                                       

office@ushprobusiness.ro

Inter-Bio

Website: https://inter-bio.ro/ro/

Email: office@inter-bio.ro