Cu un buget maxim total de peste 91.750.000,00 EUR, primul apel deschis va sprijini proiecte transnaționale care contribuie la dezvoltarea unei Regiuni a Dunării mai inovatoare, durabile, mai sociale și mai bine guvernată.
Propunerile organizațiilor publice sau private cu personalitate juridică, stabilite în unul dintre cele 9 state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, România, Slovacia și Slovenia) și țări din afara UE (Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina) care participă la Programul Regiunea Dunării, pot fi depuse până pe 21 noiembrie 2022 (14:00 CET).
Proiectele vor fi finanțate din fondul Interreg al programului până la maximum 80% din costurile acestora. Aceste fonduri vor sprijini cercetarea și inovarea, tranziția către transport și energie mai ecologice, protecția mediului, societății mai sigure și mai inclusive, sprijin pentru servicii publice inteligente și multe altele.
Pentru a depune o propunere de succes, solicitanții sunt invitați să consulte documentele apelului și să participe la evenimentele organizate în cadrul lansării apelului, accesând link-ul
https://www.interreg-danube.eu/about-dtp/new-funding-2021-2027/how-to-apply/first-call
Pentru o descriere detaliată a obiectivelor și bugetului apelului, cerințelor de parteneriat și a tipurilor de proiecte, precum și informații detaliate cu privire la intervalul de timp al apelului, vă rugăm să consultanți anunțul din documentul anexat.
SECRETARIATUL EXECUTIV AL CONSILIULUI CONSULTATIV SUERD
Coordonator,
Costin LIANU
Director General, USH Pro Business