EuroVelo: ROMÂNIA ȘI BULGARIA DORESC SĂ RECUPEREZE DECALAJUL FAŢĂ DE CELELALTE STATE DUNĂRENE PRIVIND CORIDORUL VERDE PE DUNĂRE - 2 iulie 2020

Publicat 02 Iulie 2020

România și Bulgaria au oportunitatea să accelereze coridorul verde al bicicletelor pe Dunăre, în mare parte nefinalizat.

Harta acestui coridor se oprește, ca finalizare, la intrarea în România, Serbia fiind mult mai avansată în acest proiect european. EuroVelo 6 sau EV6, cunoscută și sub numele de "Euro -Velo - ruta fluviilor" sau "Pista ciclabilă europeană a fluviilor" este o rută ciclabilă de tip EuroVelo, în lungime de 3.653 km care leagă Nantes de București, și prin extensie, Saint Nazaire de Constanța.

Dar atenție! EuroVelo 6 nu este numai o pistă de biciclete! Este un traseu eco - turistic dedicat bicicliștilor și persoanelor care vor să trăiască sănătos. EuroVelo este coridorul verde pe care pandemia îl va propulsa ca spațiul unei noi culturi europene, cea a conectării cu natura. Fiecare țară care este traversată de un traseu EuroVelo, încearcă să profite de acest lucru. Sunt promovate obiectivele turistice, unitățile de cazare, restaurantele, parcurile de distracție etc. Este cunoscut faptul că, cea mai credibilă și ieftină cale de promovare este cea făcută de turiștii mulțumiți.Tocmai de aceea, în Europa, autoritățile locale, sprijinite de guverne, dezvoltă infrastructura pe aceste rute, asigurându-se că cicloturiștii beneficiază de cele mai bune servicii. Acesta este motivul pentru care densitatea de turiști pe trasee este diferită, în funcție de serviciile oferite.

România are de recuperat peste 1000 de km din EuroVelo 6, exact finalul rutei care pleacă din Saint Nazaire și ajunge la Marea Neagră. De-a lungul timpului au fost multe încercări de realizare a unui traseu care să completeze EuroVelo 6, însă de fiecare dată a existat un vid legislativ pentru punerea în valoare a obiectivului, dar rămânerea în urmă persistă. Neavând traseele marcate și reglementările specifice, riscăm să pierdem finanțările europene și în al 12-lea ceas!

PROGRAM

  • 10.30–10.45 Cuvânt înainte –Valentin PANAIT, Biroul Strategia UE pentru Regiunea Dunării în România, Ministerul Afacerilor Externe al României
  • 10.45–11.05 Prezentarea proiectului EuroVelo și rezultatul demersurilor de până acum - Radu MITITEAN, Președinte Federația Bicicliștilor din România
  • 11.05–11.25 Prezentarea proiectului EuroVelo și a viziunii de aplicare pentru Regiunea Banat - Muntenia - Valentin MITRICĂ, Președinte, Societatea Cooperativă „Popasuri Dunărene”
  • 11.25–11.45 Importanța pentru turism a proiectului – Octavian ARSENE, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri - Turism
  • 11.45–12.05 Inițiativele societății civile și ale tinerilor - Bernhard Rolf KAHLERT, Vicepreședinte AOPTED – Asociația Organizația pentru Turismul Ecologic Dunărea
  • 12.05–12.25 Importanța Agențiilor de dezvoltare regională în proiect. Propuneri de avansare a proiectului. Propuneri și inițiative în Regiunea Sud-Muntenia - Costin LIANU, Coordonator, consorțiul de clustere Wallachia Hub și al secretariatului Consiliului Consultativ SUERD
  • 12.25–12.45 Prezentarea iniţiativelor pe tronsonul Dobrogea – Moldova
  • 12.45–13.05 Prezentarea iniţiativelor pe tronsonul bulgăresc – Nicolov LUBOMIR, Secretar general, Uniunea Democrată Bulgară din România
  • 13.05–13.25 Discuţii privind rolul autorităților publice în implementarea proiectului (Ministerul de Interne, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației,Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, CNAIR, alte autorități interesate).
  • 13.25-14.00 Concluzii


INFORMAȚII EVENIMENT

Evenimentul se va desfășura online, sistem tele-conferință, la data de 2 Iulie 2020, ora 10.30, prin aplicația Go ToMeeting. Link-ul de accesare este: https://global.gotomeeting.com/join/716973061

Aveți grijă să descărcați aplicația în prealabil!

Puteţi participa şi fizic la eveniment având posibilitatea tehnică de va conecta din sala la spațiul virtual al conferinței. În acest sens, vă aşteptăm, doar pe cei care doresc să participe fizic la eveniment, în data de 2 iulie 2020, ora 10.00, la sediul USH Pro Business din strada Nicolae Iorga, Nr. 34-36, Sector 1, București, România pentru pregătirea participării.

Pentru confirmarea participăriiși solicitarea de informații suplimentare, ne puteți contacta la tel:
0740 521 967, e-mail: office@ushprobusiness.ro sau accesați: http://www.ushprobusiness.ro/

Descărcați invitația

Distribuie acest anunt

Newsletter