Inter-Bio dezvoltă legături de cooperare cu Naturland

Publicat 12 Noiembrie 2019

Asociația Inter-Bio de promovare a filierelor de produse ecologice și de dezvoltare a legăturilor dintre agricultura ecologică și bioeconomie a purtat discuții la Munchen, Germania, în 7 noiembrie a.c. cu reprezentanții Naturland, asociația fermierilor germani producători și procesatori de produse ecologice. Discuțiile au privit evoluția conceptelor și politicilor de agricultură organică precum și a  proceselor de standardizare și certificare în domeniul agriculturii sustenabile pornind de la producția organică sau bio.

“Naturland” este un lider mondial în agricultura bio, generator de standarde superioare în materie, peste nivelul standardelor UE privind produsele ecologice, cu un grad ridicat de internaționalizare a membrilor. Peste 65 000 de fermieri din 58 de țări au aderat la standardele Naturland, peste 440 000 de hectare din toata lumea fiind cultivate pe baza acestor standard.

S-a stabilit ca cele două organizații să colaboreze în găsirea celor mai bune soluții de implicare a asociațiilor, clusterelor și filierelor de produse ecologice din România în rețeaua dezvoltată de Naturland.

La întâlnire au participat clusterul Bio Danubius și USH Pro Business ca membrii fondatori ai Inter-Bio, precum și reprezentați ai clusterului Danube Engineering Hub interesați în corelarea agriculturii sustenabile cu conceptul de digitizare și agricultură de precizie.

“Inter-Bio intenționează să coopereze mai strâns în viitor cu Naturland. Aderarea fermierilor români la aceste standard este o garanție de a dezvolta afaceri într-o manieră sustenabilă pe piață. Atât Inter-Bio cât și Naturland doresc ca prin standarde superioare să elimine confuziile la nivel de consumator privind calitatea produselor organice în condițiile proliferării unor campanii bazate pe pseudo scheme de calitate. Imaginea sectorului bio din România depinde de delimitarea de astfel de practici”, a declarat Costin Lianu, Președinte Inter-Bio, Director general USH Pro Business.


USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro


Asociatia INTER-BIO

Organizație Interprofesională pentru Produse Agroalimentare Ecologice

e-mail: office@inter-bio.ro

Distribuie acest anunt

Newsletter