INIȚIATIVA DUAL USE CLUSTER-DUC - FORMAREA CLUSTERULUI CU UTILIZARE DUALĂ - 1 octombrie 2019, Bucureşti

Publicat 17 Septembrie 2019

În data de 8 iulie ac, la sediul USH Pro Business a avut loc întâlnirea de lucru la nivelul mediului de afaceri, a structurilor sale inovative și a mediului academic pentru formarea alianței DUAL USE CLUSTER-DUC care are ca scop consolidarea și dezvoltarea industriilor cu tehnologii de utilizarea duală, civila și militară.

La eveniment au participat membrii unor patronate de ramură, mediu academic, firme,consultanți și experți, prilej cu care au fost dezbătute avantajele constituirii unui cluster în acest domeniu.

Cei prezenți și-au exprimat interesul în a contribui la materializarea acestei inițiative formându-se un grup de lucru care să permită analizarea celor mai bune opțiuni de identificare a domeniilor principale de activitate, obiectivelor cheie precum și a viziunii unui astfel de cluster.                     

De la lansarea inițiativei, au fost exprimate o serie de puncte de vedere și au fost analizate diferite scenarii, pentru înființarea clusterului cu utilizare duală "DUC".

Pentru a avansa în dezvoltarea acestui cluster, vă invităm pe 1 octombrie 2019 la ora 14:00, să validați serviciile de cluster și să semnați protocolul, la sediul USH Pro Business din str. Nicolae Iorga nr.34-36, sector 1, București.

 

       TEMATICA

  •   Dezbaterea și validarea obiectivelor și serviciilor de tip cluster
  •   Atragerea de noi membri
  •   Prezentarea și semnarea protocolului de înființare a clusterului

 

      TARGET   

  • Antreprenori / Manageri din industria de apărare;
  • Antreprenori / Manageri din industrii civile cu utilizare duală (ITC, textile, procesare  metale, agroalimentar, nutriție și sănătate, etc.)
  • Managerii  altor clustere interesate
  • Agenții de dezvoltare regională


Evenimentul va avea loc la sediul USH Pro Business din Strada Nicolae Iorga, Nr. 34-36, Sector 1, București, în data de 1 Octombrie 2019, începând cu ora 14:00.


Distribuie acest anunt

Newsletter