Strategia UE pentru Regiunea Dunării are nevoie de o revizuire mai amplă

Publicat 28 Iunie 2019

În cadrul audierilor publice care s-au desfășurat în cadrul celui de-al 8-lea Forum anual al Strategiei UE pentru regiunea Dunării, reprezentantul Universității Spiru Haret, instituție care coordonează secretariatul Consiliului Consultativ UE, a prezentat în numele mai multor membri ai consiliului o serie de observații critice la adresa modului în care a funcționat strategia pana în prezent, fără a genera efecte semnificative asupra reducerii decalajelor economice și fără a conduce la o convergență economică reală a regiunilor mai puțin dezvoltate din bazinul inferior al Dunării, a județelor imediat limitrofe fluviului. De asemenea, a fost evidențiat faptul că strategia nu este cunoscută prea bine la nivelul cetățenilor și nu beneficiază de o implicare susținută din partea autorităților care trebuie sa asigure guvernanța strategiei.

În plus, a fost remarcat faptul că și la actuala revizie a documentului sunt prezentate ca prime obiective strategice “schimbările climatice” sau “dezvoltarea sustenabilă”. S-a susținut că obiectivul strategic primordial este sănătatea umană, căruia și schimbările  climatice i se subsumează. Abordarea integrală a sănătății umane, așa cum este el acceptată în mișcarea Europeană One Health, cuprinde și alte obiective precum consumul sănătos de alimente, securitatea alimentară, infecțiile microbiene, poluarea cu antibiotic și multe altele.

În ceea ce privește obiectivul dezvoltării sustenabile s-a precizat că acesta trebuie redefinit ca sustenabilitate prin convergența economică și reducerea decalajelor, pentru că altfel nu putem vorbi de prosperitate și sustenabiliate odată cu co-existenta decalajelor și sărăciei.

În dezbatere s-a evidențiat faptul că strategia nu ar fi un vehicul de reducere a decalajelor și România are la îndemână în acest sens fonduri de coeziune. În opinia  consiliul consultativ  însă o strategie care emană din politica de coeziune nu poate să trimită la alte strategii și politici pentru reducerea decalajelor.

“Consiliul Consultativ SUERD Romania a propus în acest sens crearea unui grup de reflecție privind rolul politicii de coeziune și al  SUERD în special  în eradicarea decalajelor și convergența economică, punct de vedere împărtășit de participanții din România și alte țări dunărene. Ideea participării societății civile la mecanismul de consultare SUERD la revizia documentului a fost reluată și în cadrul unei sesiuni special dedicată acestui subiect, propunând în calitate de contributor la dezbatere  crearea unui ghid care să conducă la o practică acceptată de toți privind monitorizarea strategiei de către societatea civila. În cadrul dezbaterii a devenit evident că în viitor rolul societății civile în monitorizare strategiei va crește și va trebui să ne implicam mai activ în solicitarea către guvernanți a informațiilor publice necesare pentru a cunoaște dacă într-adevăr se fac pași concreți, se adresează problemelor reale sau se mimează implicarea. Strategia UE pentru Regiunea Dunării trebuie să fie și a cetățenilor unde parcursul Dunării este cel mai lung, respectiv România” a declarat conf. univ. dr. Costin Lianu, coordonator secretariat Consiliul Consultativ SUERD, prorector Universitatea Spiru Haret.


USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro

Distribuie acest anunt

Newsletter