Agricultura ecologică în centrul atenției Contribuției Elvețiene pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse

Publicat 31 Ianuarie 2019

În data de 30 ianuarie 2019, în cadrul a două evenimente organizate la USH Pro Business, au fost abordate elementele de sustenabilitate privind exportul de produse ecologice. Astfel, în cadrul primului eveniment a fost analizată participarea firmelor românești la ediția trecută a târgului internațional Middle East Natural&Organic Product Expo (MENOPE) și au fost făcute propuneri de continuare a acestei participări la ediția din decembrie 2019.

În acest context, a fost subliniat faptul că urmare contribuției elvețiene la nivel asociativ s-a constituit Asociația Interprofesionala InterBio a filierelor de produse ecologice, precum și Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export a profesioniștilor în domeniul dezvoltării exporturilor. Cei prezenți și-au exprimat interesul pentru participarea la târgul internațional MENOPE, mandatând InterBio să solicite la Ministerul Economiei finanțarea participării la acest târg ca element de sustenabilitate a programului. Un număr de cel puțin 10 firme și-au manifestat interesul de participare.

În cadrul celui de-al doilea eveniment, dedicat clusterului BioConcept Valea Prahovei, a fost prezentat raportul de activitate al clusterului, precum și intențiile privind activitățile din anul 2019.

Ca element de sustenabilitate în cadrul acestui cluster, experții Clustero prezenți au indicat consolidarea echipei de management, conectarea clusterului la platformele colaborative europene, întărirea relațiilor cu sectorul financiar-bancar, realizarea specializări inteligente între clustere și dezvoltarea de obiective cu domenii de activitate conexe.

USH Pro Business a prezentat strategia de dezvoltare a unui ecosistem de inovare în Regiunea Sud-Muntenia și includerea clusterului în acest sistem prin componenta de transfer tehnologic a centrului.

Ca elemente de sustenabilitate a contribuției elvețiene dar și a finanțării de la bugetul de stat a centrelor de afaceri pentru export s-au făcut următoarele recomandări:

- Continuarea participării la târgurile internaționale alese prin Proiectul Servicii Integrate de Export pentru IMM-urile din România prin programe naționale pentru încă cel puțin 3 ani;

- Susținerea structurilor asociative create prin Programul Elvețiano-Român, clustere și asociații interprofesionale;

- Revizuirea și adaptarea manualelor de training după încheierea programului, pe baza analizelor ex-post;

- Introducerea de noi domenii de training vizând consorțiile de export, managementul inovării, dezvoltarea de servicii dedicate în Centrele de Afaceri pentru Export Bacău și Ploiești și extinderea acestora în alte regiuni;

- Introducerea de activități de cercetare și de evaluare a stadiului de dezvoltare către piața firmelor (SMART ASSESSMENT) în colaborare cu institutul FIBL Elveția.

”Constatăm că Programul Contribuției Elvețiene este un succes prin prisma aprecierilor elogioase și a rezultatelor IMM-urilor din program. Pe lângă atingerea țintelor din program, se dovedește că acesta are un efect de multiplicare greu de anticipat la lansarea acestuia. Ne referim în special la dobândirea unor abilități manageriale și a unor atitudini deschise spre alianțe de export, coagularea unor structuri asociative noi și indispensabile României, precum filierele de produse ecologice, coagularea unor activități de profesionalizare a centrelor de afaceri pentru export și de îmbunătățire a serviciilor acestora, de revizuire și îmbogățire a manualelor de export, toate reflectând introducerea unei noi culturi de export în România”, a declarat domnul Costin Lianu, Director General USH Pro Business.

În sală au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Ambasadei Elveției la București, cadre didactice din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a Universității Spiru Haret și din cadrul Universității Petrol și Gaze Ploiești, reprezentanți ai Clustero, ACEX, InterBio și BioConcept Valea Prahovei.


USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

Str. Nicolae Iorga nr 34-36,

Sector 1, București

Tel: +40 216 500 014

E-mail : office@ushprobusiness.ro

www.ushprobusiness.ro


Distribuie acest anunt

Newsletter